Patroni, pregătiți-vă pentru un val de demisii: angajații vor salarii mai mari și dacă nu le plătiți, pleacă
Patronii din România trebuie să fie deosebit de atenți la dorințele angajaților în această perioadă, deoarece foarte mulți dintre ei sunt hotărâți să-și dea demisia, dacă nu le sunt ascultate necesitățile legate de salarizare.
Un studiu recent efectuat în rândul salariaților de la noi din țară scoate la iveală faptul că angajații își doresc salarii mai mari anul acesta. Acest lucru n-ar trebui să ne mire, dacă ținem cont de faptul că trăim o reală criză a costului vieții, iar puterea de cumpărare ne este pusă la grea încercare de scumpirile în cascadă ce s-au abătut asupra noastră în ultimele luni.
Prin urmare, salariații au de gând să ceară salarii mai mari, iar dacă nu le vor primi sunt dispuși să plece de la actualul angajator la altul care le oferă banii pe care ei și-i doresc pentru munca depusă.
Angajații nu mai vor să muncească pe salariile actuale
Concret, aproximativ 53% dintre angajați se așteaptă ca anul acesta să le crească salariile, iar 40% au de gând să își caute un alt loc de muncă dacă acest lucru nu se va întâmpla în contextul creșterii inflației, conform unui sondaj realizat de Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online a angajaților din România.
„Observăm din acest sondaj o așteptare pertinentă a angajaților de a avea salarii mai mari anul acesta având în vedere contextul economic și totodată o intenție pe măsură a companiilor.
De asemenea, observăm atenția cu care specialiștii în resurse umane urmăresc creșterea salariilor astfel încât aceasta să fie proporțională cu situația macroeconomică, dar și cu rezultatele angajaților. Este de remarcat că angajatorii se gândesc la diferite metode de a-și motiva angajații chiar dacă nu își permit o creștere salarială”, afirmă Costin Tudor, fondator si CEO Undelucram.ro.
Din fericire, se pare că angajatorii conștientizează deja nevoia oamenilor și au planuri mari în acest sens. Analiza mai scoate la iveală faptul că aproximativ 62% dintre angajatori au în plan să majoreze salariile angajaților în acest an, 21% doar pentru anumite poziții, iar 17% nu le vor crește.